PDA

Am decis să schimb platforma ablog cu cea blogger. Motivul principal este că cei de la ablog nu-ţi conferă o prea mare libertate de customizare a blogului, acesta putând fi modificat pe alocuri. În rest n-a fost nicio problemă, fiind unele chestii chiar interesante (poll-ul). Le mulţumesc celor care m-au citit (4562 de vizite în momentul când scriu acest articol) şi îi invit să mă citească în continuare la adresa:

Eşti pe internet, e clar că ai un nick name, că doar aşa e moda. De ce trebuie să ai aşa ceva mereu m-am întrebat. Unul din răspunsurile pe care le-am găsit e că trăind în România unde pirateria duduie e clar că trebuie să ai o identitate absconsă ca să le fie mai greu băieţilor să te găsească, sau dacă te găsesc măcar îi pui să se chinuie ceva. Eu nu-i înţeleg pe oamenii ăştia, ce oameni, puşti frustraţi de şmecherie de fapt care îşi pun tot felul de nick-uri cool, cu care chipurile s-ar identifica. Bineînţeles că dacă ai nick trebuie să ai şi o imagine asociată (a.k.a avatar) care să te reprezinte.
De fapt toate acestea duc la o disociere a personalităţii din viaţa reală cu cea de pe internet, dar cum e în şi reclamă: fii cine vrei pe net!

Cum prefaţam cu ceva timp în urmă http://pda88.ablog.ro/2007-06-04/cu-apu-nainte.html azi s-au semnat oficial actele înfinţării polului de dreapta de către preşedinţii celor trei partide implicate: PNL, AP şi PNŢCD. Principalul moto a fost că formarea acestui pol reprezintă o alternativă la stânga românească. Acum încă o dată o alternativă la ce? stânga românească, păi nu mai există aşa ceva de destulă vreme deşi teoretic PSD încă se mai identifică cu doctrina de stânga, socialistă. Nu am mai auzit vreo iniţiativă cu tentă socială a acestui partid, sau vreo întâlnire cu oamenii ca să dezbată problemele lor şi să găsească soluţii viabile, apar şi ei când sunt manifestări sociale mai pregnante (vezi cazul pensionarilor). Acum revenind la subiectul principal observăm o aliere care din punctul meu de vedere pare pentru PNL ca fiind o soluţie de avarie în vederea alegerilor euro-parlamentare care vor urma şi o încercare de obţinere a unui capital electoral în ultimul moment. Vom vedea dacă această soluţia este şi una eficientă nu doar un exerciţiu de imagine.
Cum ar fi să-l vedem din nou pe Emil Constantinescu preşedinte şi pe Petre Miluţ premier?

A mai plouat o dată ceva mai tare în Bucureşti şi iar s-au transformat majoritatea cartierelor în aqua parcuri. Cel mai trist este când din cauza lipsei de preocupare a autorităţilor mai mor şi oameni. De fiecare dată când plouă ceva mai abundent majoritatea reţelelor cad, nu mai merg cam toate posturile TV, internetul este şi el picat iar noi continuăm să stăm cu zeci, sute de metri de cabluri atârnând pe stâlpi. Ce soluţii avem? Multe proiecte, care bineînţeles sunt în faze incipiente având o dată de finalizare incertă undeva la minim 2 ani de la iniţierea proiectului. Se pare că arborii capitalei devin o problemă tot mai acută în astfel de condiţii atmosferice, ei putând provoca leziuni sau din nefericire în cel mai stupid mod moartea. De ce nu se face nimic, pentru că e birocraţie logic. Aprobarea de a tăia un copac putred care pune în pericol pietonii este eliberată în minim 2 luni, asta dacă nu cumva eşti un mare şmecher care ai nevoie de un spaţiu unde să-ţi faci clădirea de birouri sau vila, atunci putând tăia nestingherit pomi de orice fel. Canalizarea... păi canalizarea, unde e? Păi la Apa Nova, ce face Apa Nova cu ea?... nimic! Încă un contract păgubos semnat de municipalitate, bine măcar că a fost desecretizat (cică).
În concluzie viitorul sună bine, de văzut se vede prost, aşteptăm proiectele municipalităţii asta dacă nu cumva cădem prin vreun canal sau ne cade vreo cracă în cap.

Ziua de 13.06.2007, ora 22:00, Realitatea Tv, emisiunea 100% cu Robert Turcescu , Omar Hayssam intră în direct prin telefon exact în ziua când a primit în lipsă sentinţa de 20 de ani de puşcărie. Alooo, SIE, SRI băieţi ce faceţi, aveţi şi voi televizor, e chiar el şi e chiar în faţa voastră, paradoxal nu? Folosiţi şi voi echipamentele alea pe care le aveţi, asta dacă şi ştiţi cum.

M-am tot ferit să tratez acest subiect deoarece a fost foarte mult mediatizat şi am crezut că odată şi odată se va termina cu toată tevatura asta generată artificial. Bineînţeles că mă refer la deja celebra sinucidere a lui Ralph, un elev de liceu care nu avea altă treabă în anul în care avea Bacalaureatul decât să se arunce de la balconul meditatoarei sale de română cu care se pare că se şi mai ardea de ceva vreme. N-o să mă leg acum dacă a fost omorât sau s-a sinucis deoarece mă interesează prea puţin spre deloc, ci mă voi referi la incredibila mediatizare de care a beneficiat acest caz. Toate televiziunile au avut bucăţi importante din programele de ştiri dedicate acestui subiect făcându-se chiar talk-show-uri pe această temă. Când spun televiziuni bineînţeles nu includ în ecuaţie şi OTV care tratează acest subiect ca fiind de interes universal, cred că nici a doua venire a Lui Iisus nu ar face aşa audienţe la televiziunea garsonieră. Tratează în aşa hal subiectul ăsta de parcă nu s-a mai sinucis nimeni în România de la comunism încoace. Mă enervează că cei de la OTV se pare că au scos din ipoteze premisa de nevinovăţie acuzând-o pe profesoară că s-a aruncat ăla pe geam. Asta e acum n-ai ce-i face, un dinamovist în minus, ne pare nespus de rău... NOT! Domnul Ralph trebuia să aprecieze valoarea unei vieţi aşa cum era ea bună, proastă, cu toate căcaturile de zi cu zi, s-a aruncat de parcă se terminaseră pizdele pe Pământ.
În concluzie copii nu vă aruncaţi de la etajul nouă, aveţi mari şanse să muriţi!
"O vai ce păcat, mi se rupe sufletul,
Hai să plângem cu toţii această eroare de calcul!" - Spike

DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s.n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, fiinţele, însuşirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.

Anii au trecut şi unii speră că s-a uitat, ei bine s-au înşelat. Cum să uităm barbariile, bătăile şi vandalismele făcute de minerii lui Miron Cozma în Bucureşti cu precădere în Piaţa Universităţii. Au murit peste 100 de oameni, au fost peste 700 de răniţi şi circa 1000 de persoane reţinute şi arestate abuziv din ordin politic. Citat din tovarăşul Ion Iliescu care se adresa minerilor în dimineaţa zilei de 14 iunie: "Vă mulţumesc pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră!" Vorbim de 14 iunie 1990 când presupuneam că în România nu mai e comunism şi iată preşedintele ţări vorbea de solidaritate muncitorească trimiţând parcă idei spre proletariatul lui Marx. Citat din nou din Ion Iliescu: "Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma se va deplasa spre Piaţa Universităţii pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră!". Păi de cine era ocupată băi lepră comunistă, era poporul în stradă căruia nu-i convenea să treacă de la un comunist la alt comunist dar cu altă faţă. Ce s-a întâmplat după este de tristă amintire, minerii au călcat pur şi simplu în picioare speranţele tinerilor adunaţi în piaţă. La final tovarăşul Iliescu s-a adresat din nou minerilor în semn de mulţumire patriotică: "Vă mulţumesc pentru ce aţi demonstrat şi în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică şi muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu." Păi măi animalule dacă ce au făcut nespălaţii tăi fără creier în Bucureşti se numeşte înaltă disciplină civică înseamnă că tu eşti bolnav psihic. Tot oamenii puterii din 1990 au tupeul să mai afirme că demonstranţii din Piaţa Universităţii nu mai aveau ce căuta acolo după alegeri. Dar dacă într-o democraţie nişte oameni vor să protesteze, asta nu înseamnă că trebuie chemaţi minerii să facă ordine. Faptul că s-a stat în piaţă şi după ce FSN a câştigat alegerile. nu justifică în niciun fel intervenţia monstruasă ce a urmat.
Miercuri, 13 iunie 2007 la ora 15:30 se organizează în Piaţa Universităţii un marş cu scopul menţinerii amintirii victimelor represiunii neocomuniste pe traseul Piaţa Romană - Televiziune către casa lui Ion Iliescu, principalul artizan al evenimentelor din 1990.
Vinovaţii trebuie să plătească, nimic nu se uită, nimic nu se iartă!